De ce a dat faliment compania City Insurance

0

Lichidatorul judiciar în dosarul City Insurance, CITR, a realizat o analiza preliminară privind cauzele și împrejurările care au generat falimentul companiei de asigurări.

Potrivit CITR, concluziile preliminare indică atât un dezechilibru financiar profund, cât și faptul că creșterea accelerată a cotei de piață printr-o politică de vânzări agresivă au condus la o degradare rapidă a situației companiei. De asemenea, valoarea ridicată a comisioanelor plătite brokerilor, precum și cedarea în reasigurare a unui procent cuprins între 80% – 99,5%, se numără printre cauzele care reies din analiza asupra activității City Insurance în perioada 2017 – 30 iunie 2021.

Verificarea investițiilor realizate de City Insurance în perioada 2017-2021 a evidențiat faptul că au fost făcute investiții și tranzacții cu active corporale ale căror valori s-au depreciat în urma reevaluării experților, generând pierderi importante de disponibilități.

Au fost identificate împrumuturi acordate societăților afiliate cu șanse reduse de recuperare, precum și dobânzi aferente unor împrumuturi care s-au dovedit a fi fără substanță economică. De asemenea, compania a mai plătit unor intermediari comisioane considerabile, lichidatorul judiciar constatând că a fost vorba cel mai probabil despre de împrumuturi fără substanță economică, anunță CITR.

Peste 1.600 de creditori s-au înscris la masa credală cu o expunere de peste 8 miliarde de lei.

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că toate polițele de asigurare RCA emise de City Insurance încetează de drept pe 11 mai, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depășește data menționată.