Focuri de armă la granița dintre Polonia și Belarus, pentru a doua zi consecutiv

0

Poliţia de frontieră poloneză a anunţat că, pentru a doua zi consecutiv, de partea belarusă a graniţei au fost trase focuri de armă, relatează agenția germană dpa, preluată de Agerpres.

Împuşcăturile au fost auzite în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au precizat sâmbătă poliţiştii de frontieră într-o postare pe Twitter. Cu o zi înainte, aceştia raportaseră că o patrulă belarusă a tras asupra soldaţilor polonezi, în cursul zilei de joi. O purtătoare de cuvânt a poliţiei de frontieră poloneze a declarat că au fost folosite probabil gloanţe oarbe.

Ca urmare a fluxului crescut de migranţi la graniţa cu Belarusul, armata poloneză oferă asistenţă grănicerilor în asigurarea securităţii frontierei. La 1 noiembrie, Parlamentul de la Varșovia a prelungit cu 60 de zile starea de urgență la granița cu Belarus.

Potrivit grănicerilor polonezi, doar în cursul zilei de vineri au existat 553 de încercări ale migranţilor de a trece ilegal frontiera. Opt persoane au fost reţinute.

Guvernul de la Varşovia îl acuză pe preşedintele din Belarus Alexandr Lukaşenko că îi ajută pe refugiaţii din zonele de conflict să ajungă la frontiera externă a UE cu scopul de a crea o criză. De cealaltă parte, autorităţile din Belarus acuză Occidentul de crearea de haos în aceste regiuni de conflict, acesta fiind motivul pentru care oamenii de acolo caută acum o viaţă mai bună.

Citiți și: FOTO&VIDEO. Jocuri de putere la granița UE. Cum se folosește Aleksandr Lukașenko de criza din Afganistan

Lukaşenko a declarat la sfârşitul lunii mai că Minsk-ul nu va mai împiedica migranţii să tranziteze Belarusul în drum spre UE – în replică la înăsprirea sancţiunilor europene impuse fostei republici sovietice.

Polonia construieşte în prezent un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei sale de 418 kilometri cu Belarusul pentru a reduce trecerile ilegale de migranţi.

Citiți și: Polonia acuză Belarusul de “asalt organizat” asupra frontierelor sale. Patru cadavre, inclusiv al unei femei, descoperite la graniță

Editor : Luana Pavaluca