Incendiu devastator în Catalonia. 45.000 de oameni au fost sfătuiți să rămână în case din cauza fumului

0

Aproximativ 45.000 de rezidenţi din mai multe localităţi din nord-estul Spaniei au fost sfătuiţi să rămână în casele lor din cauza fumului dens provocat de un incendiu de vegetaţie care a cuprins acea regiune, informează sâmbătă DPA.

Locuitorilor din estul provinciei Girona li s-a cerut să ţină uşile şi ferestrele închise, au declarat vineri autorităţile locale spaniole.

Până în prezent, incendiul care face ravagii în apropierea oraşului Bisbal d’Emporda, în interiorul regiunii Catalonia, a distrus aproximativ 1.300 de hectare de tufişuri şi păduri – echivalentul a aproximativ 1.800 de terenuri de fotbal. Potrivit AFP, incendiul a afectat deja 2.200 de hectare de vegetaţie.

Autorităţile spaniole au precizat că, până în prezent, nu au fost raportate victime omeneşti.

Flăcările, alimentate de vânturi puternice, sunt în prezent scăpate de sub control şi s-au extins în regiunea montană împădurită Massis de les Gavarres, care acoperă o suprafaţă de aproximativ 35.000 de hectare.

Guvernul regional al Cataloniei a solicitat ajutor din partea Unităţii militare de intervenţie în situaţii de urgenţă, UME.

Potrivit poliţiei, un bărbat suspectat că ar fi provocat incendiul a fost arestat.

Se pare că acesta lucra la un drum folosind un polizor unghiular, un utilaj destinat tăierii metalului sau a pietrei.

Întrucât aceste utilaje generează scântei extrem de fierbinţi, care pot aprinde cu uşurinţă vegetaţia uscată, utilizarea lor a fost interzisă pe durata actualei perioade de secetă din regiune.

Editor : I.B.

Articolul precedentCM 2026. Calificare istorică pentru Egipt în optimi, după ce a învins Australia la loviturile de departajare
Articolul următorNava şcoală Mircea, la Parada Velierelor din New York