Ministrul ungar de externe: Conducta de petrol Drujba ar putea fi repornită în scurt timp

0

Conducta de petrol Drujba probabil va putea fi repornită într-un timp scurt, având în vedere că oleoductul în sine nu a fost avariat, a spus, miercuri, într-o declarație video de pe Facebook ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite Reuters.

Szijjarto a mai spus, după ce a discutat cu ministrul de externe polonez, că Ungaria aștepta informații suplimentare din partea Poloniei privind rezultatele anchetei în urma exploziei care a avut loc pe teritoriul său, aproape de granița cu Ucraina.

Furnizarea de petrol către părți din Europa Centrală și de Est printr-o secțiune a conductei Drujba a fost temporar suspendată marți, potrivit operatorilor din Ungaria și Slovacia.

Compania ungară MOL a spus că partenerul său ucrainean i-a comunicat că o rachetă rusească a lovit o centrală electrică aproape de granița cu Belarus, care alimentează o stație de pompare, iar aceasta a dus la întrerupere. Compania slovacă Transpetrol a confirmat de asemenea suspendarea, făcând referire la „motive tehnice de partea ucraineană”, însă nu a specificat o lovitură cu rachetă.

„Este cumva liniștitoare știrea că, potrivit informațiilor actuale, conducta Drujba în sine nu a fost avriată, doar un element al infrastructurii care operează conducta, o centrală”, a spus Szijjarto.

„Repararea acesteia este evident mai ușoară decât dacă conducta în sine ar fi fost lovită…așa că aceasta poate fi făcută într-un timp scurt, în funcție de defectele descoperite în timpul lucrărilor tehnice”.

Szijjarto a reiterat că Ungaria are rezerve petroliere pentru câteva luni iar stocurile statului nu erau puse în pericol.

Editor : A.C.

Articolul precedentCiucă, despre incidentul din Polonia: Am fost în contact permanent cu autoritățile poloneze și partenerii din NATO
Articolul următorO influenceriţă, condamnată la închisoare în Uzbekistan pentru publicarea de conţinut „indecent”