Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Rapperița a invocat motive de siguranță

0

Cu doar trei ore înainte să urce pe scena festivalului SAGA din București, Niki Minaj și-a anunțat fanii că nu va veni. Artista a postat pe contul personal de Instagram un mesaj în care spune că a fost avertizată de echipa ei să nu călătorească în România pentru că sunt anunțate proteste. 

„Din motive de îngrijorare pentru siguranța și a echipei noastre, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România din această seară din cauza problemelor de siguranță legate de protestele din zonă. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți cu altă ocazie. Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu și pentru ca echipa mea să ajungă acasă la familiile lor. Să nu iau în considerare sfatul securității în acest moment nu este ceea ce cred că ar trebui să fac. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin. Sunt foarte încântată să-mi văd fanii vinerea aceasta la Londra pentru un alt spectacol foarte special la Wireless Festival”, a scris Nicki Minaj pe Instagram. 

Reacția SAGA după ce Nicki Minaj și-a anulat concertul 

„Cu inima grea trebuie să anunțăm că Nicki Minaj tocmai și-a anulat reprezentația din cauza protestului de mâine de la București. Această știre ne-a lăsat pe toți bucăți, și știm că este o dezamăgire imensă pentru voi toți, așa cum este și pentru noi. Toate biletele nescanate de duminică de o zi vor primi o rambursare. Vă mulțumesc pentru înțelegere și susținere în aceste momente dificile. Apreciem răbdarea de care ai dat dovadă și vom oferi actualizări suplimentare în cel mai scurt timp posibil”, au scris organizatorii în mediul online. 

Editor : Andreea Burghelea

Articolul precedentSondaj Bloomberg: Biden reduce din avantajul lui Trump în șapte dintre cele mai indecise state din SUA
Articolul următorDe la claxoane și țipete de bucurie, francezii au trecut la confruntări de stradă la Paris și în alte orașe, după victoria stângii