Noua Zeelandă şi Australia speră la o „bulă” în aprilie pentru reluarea liberă a călătoriilor

0
banner bratari personalizate

Călătoriile fără carantină se vor relua în cel puţin două săptămâni, a anunțat şefa guvernului neozeelandez Jacinda Ardern, după ce Noua Zeelandă a aprobat „o bulă de călătorie” cu Australia în cadrul căreia rezidenţii celor două ţări să poată călători fără carantină.

Această ‘bulă’ ar urma să intervină la puţin peste un an după ce arhipelagul Pacificului de Sud şi-a închis graniţele din cauza pandemiei.

Australia, la rândul său, şi-a deschis parţial teritoriul pentru neozeelandezi cu şase luni în urmă, permiţându-le să viziteze anumite zone fără a fi nevoie să intre în carantină, scrie Agerpres.

Noua Zeelandă, care a înregistrat doar 26 decese legate de COVID-19, este una dintre ţările care a fost cea mai eficientă în faţa pandemiei, profitând din plin de izolarea sa geografică.

Cu un bilanţ de mai puţin de 1.000 de decese la o populaţie de 25 de milioane de locuitori, Australia a reuşit de asemenea să gestioneze competent epidemia de coronavirus.

Economia Noii Zeelande a fost afectată considerabil de absenţa turiştilor străini de mai mult de un an pe teritoriul ţării. Sectorul turistic local speră că această ‘bulă’ va permite injectarea până la 1 miliard de dolari neozeelandezi (aproximativ 600 de milioane de euro) în economia naţională.

Premierul Jacinda Ardern i-a îndemnat pe australieni să profite de această oportunitate, odată cu apropierea sezonului sporturilor de iarnă în Noua Zeelandă.

‘Suntem un loc sigur pentru a veni aici cu familia’, a asigurat ea într-o conferinţă de presă.

Mai multe ţări din Asia-Pacific lucrează la proiecte similare privind crearea unor astfel de ‘bule’.

Taiwanul şi arhipelagul Palau, în Pacific, au inaugurat una joi, cu speranţa de a-şi susţine industria turistică încercată greu de pandemie.