Alunecări uriașe de teren, care antrenează blocuri de sol înghețat înalte cât o casă cu două etaje, au fost identificate în nord-vestul Canadei. Cercetătorii au descoperit că este vorba despre un tip de alunecare de teren neobservat până acum în regiune, care ar putea fi fără precedent în ultimii 10.000 de ani. Fenomenul este asociat cu încălzirea permafrostului și cu efectele pe termen lung ale incendiilor de vegetație și s-ar putea extinde în alte zone din Canada și Alaska, relatează Live Science.
Un nou tip de alunecare de teren afectează regiunile nordice și s-ar putea extinde pe măsură ce planeta continuă să se încălzească.
Aceste fenomene, numite alunecări prin desprinderea permafrostului, se produc în zonele în care stratul de sol înghețat permanent este relativ subțire și par să reprezinte un efect pe termen lung al incendiilor de vegetație asupra acestor ecosisteme, potrivit unui studiu publicat pe 23 septembrie în revista științifică Geophysical Research Letters.
Astfel de alunecări de teren nu au mai fost observate până acum în regiune și ar putea reprezenta un fenomen fără precedent în ultimii 10.000 de ani sau chiar mai mult, a declarat Joseph Young, coordonatorul studiului, care a realizat cercetarea în cadrul doctoratului său la Universitatea din Alberta.
„A fost stabil timp îndelungat, iar apoi, practic, totul s-a schimbat brusc, ca și cum cineva ar fi apăsat pe un întrerupător”, a declarat Young pentru Live Science.
Young și colegii săi efectuau observații pe teren în Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei când au remarcat urmele unor alunecări masive de teren în văi unde permafrostul, adică solul și sedimentele care rămân înghețate pe tot parcursul anului, fusese stabil o perioadă îndelungată.
Cercetătorii au început să folosească imagini din satelit pentru a cartografia modificările terenului și au efectuat investigații la fața locului. Acestea au arătat că fenomenele observate erau diferite de alunecările obișnuite provocate de dezghețarea permafrostului.
„În mod normal, atunci când permafrostul se dezgheață, materialul se transformă într-o masă noroioasă care se scurge la vale. Însă, în cazul acestor alunecări de teren de mari dimensiuni, am descoperit blocuri de material înghețat printre resturile deplasate”, a explicat Young.
Unele dintre aceste blocuri aveau o înălțime de 10 metri, comparabilă cu cea a unei case cu două etaje. Pentru a determina adâncimea permafrostului de pe versanți, cercetătorii au folosit măsurători electrice ale subsolului, prin transmiterea unui curent electric în pământ.
Două alunecări uriașe au deplasat milioane de metri cubi de pământ și roci
Cercetătorii s-au concentrat asupra a două alunecări de teren.
Prima s-a produs în 2017, în valea râului Johnson, și a deplasat peste 18 milioane de metri cubi de sol și roci.
Cea de-a doua a avut loc în 2018, în valea râului Redstone, și a antrenat aproape 4,5 milioane de metri cubi de material.
Alunecarea mai mică a lăsat în urmă o urmă de aproximativ 1,2 kilometri lungime, în timp ce fenomenul de mai mare amploare a afectat o porțiune de aproape 3,2 kilometri din versant.
Ulterior, oamenii de știință au folosit datele colectate pentru a construi un model care să explice modul în care s-au produs aceste alunecări de teren ce implică mase de sol înghețat.
În regiunea studiată, temperatura permafrostului a crescut cu aproximativ 0,3 grade Celsius pe deceniu începând din 1980, anul în care au început monitorizările. În plus, în apropiere au avut loc incendii de vegetație puternice în 1995.
Cercetătorii au descoperit că alunecările nu au fost provocate de procesul obișnuit de dezghețare de la suprafață către adâncime, în urma căruia permafrostul se transformă într-o masă de noroi.
În schimb, fenomenul a fost determinat de o combinație între dezghețarea asociată incendiilor și creșterea temperaturilor, care a dus la apariția unor fisuri în partea superioară a versanților.
Aceste fisuri au permis căldurii să pătrundă tot mai adânc în sol, până când partea inferioară a stratului de permafrost s-a dezghețat.
Procesul poate dura aproximativ 20 de ani pentru a ajunge la o adâncime de 20 de metri, exact ceea ce s-a întâmplat în văile râurilor Johnson și Redstone.
„Am avut un incendiu în 1995, iar 20 de ani mai târziu am început să observăm numeroase astfel de perturbări, răspândite pe suprafețe întinse”, a explicat Young.
Peste 150 de alunecări de teren identificate în regiune
Cele două alunecări de teren analizate în detaliu fac parte dintr-un grup de peste 150 de astfel de fenomene identificate în regiune, potrivit cercetătorului.
Celelalte sunt de dimensiuni mai reduse, dar chiar și acestea deplasează, de regulă, peste un milion de metri cubi de pământ fiecare.
Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei sunt slab populate și izolate, astfel că aceste alunecări de teren nu au provocat până acum pagube infrastructurii.
Cu toate acestea, cele două fenomene analizate în studiu au blocat cursurile unor râuri, ducând la formarea unor lacuri noi și la transportarea rapidă a unor cantități mari de sedimente în apele din aval, a precizat Young.
Există numeroase alte regiuni din Canada și Alaska unde permafrostul are o grosime cuprinsă între 20 și 40 de metri, ceea ce le face vulnerabile la același tip de alunecare de teren.
Riscul este cu atât mai important în contextul intensificării incendiilor de vegetație la latitudini nordice, a avertizat cercetătorul.
„Aceasta ar putea fi, într-un fel, o imagine a viitorului, a ceea ce ne-am putea aștepta să vedem în aceste regiuni, pe măsură ce se schimbă dinamica incendiilor forestiere”, a concluzionat Young.
Editor : Ș.A.