O tânără de 25 de ani, însărcinată, a murit la spitalul din Botoșani, la câteva ore după internare. Polița face anchetă

0

Poliţiştii botoşăneni au demarat o anchetă după ce o tânără de 25 de ani din municipiul Botoşani a murit, vineri, pe Secţia de obstretică şi ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati la câteva ore după ce a fost internată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, relatează Agerpres.

„Au fost demarate cercetări de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilim cu exactitate împrejurările în care a surveni decesul şi cine se face responsabil de acest eveniment. Totodată, urmează să fie efectuată autopsia pentru a se stabili cu exactitate care este cauza decesului”, a spus Nenişcu.

Tânăra era însărcinată în luna a treia şi joi seară a acuzat dureri abdominale şi cu sângerare genitală externă. A ajuns cu ambulanţa la Maternitate, unde a fost internată, însă vineri dimineaţă starea de sănătate i s-a agravat şi a intrat în stop cardio-respirator, decedând la scurt timp. Tânăra era mama a trei copii.

Editor : M.B.

Articolul precedentCe infecţii pot apărea după o baie în piscină sau în apa mării. Recomandările autorităților pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri
Articolul următorUn preot din Iași organizează concerte cu artiștii momentului pentru a ajuta copiii nevoiași să meargă la școală