Opt persoane aflate în patru mașini au rămas blocate în zăpadă în zona Poiana Vadului din Munții Apuseni

0

Opt persoane aflate în patru mașini au rămas blocaţi duminică din cauza zăpezii, în zona Poiana Vadului, din Munţii Apuseni, informează ISU Alba.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan, citat de Agerpres, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Vadului a intervenit duminică după-amiaza pentru deszăpezire pe drumul comunal DC 271, care face legătura între localitatea Poiana Vadului şi satul Duduieni.

„Din informaţiile primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, ar fi vorba despre patru autoturisme blocate, cu opt persoane (adulţi). Fără probleme medicale”, a precizat reprezentantul ISU Alba.

Reprezentanții ISU au recomandat evitarea deplasărilor pe timp de viscol şi ninsoare puternică.

„Dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă”, se arată într-un comunicat ISU.

Editor : Mihnea Lazăr

Articolul precedentFamilia de 5 persoane care petrece un an și 2 luni zburând cu un mic avion în jurul lumii. „Prietenii mei cred că suntem puțin nebuni”
Articolul următorPolonia îşi mută rachetele Patriot la Varşovia pentru instruirea brigăzii de apărare antiaeriană a capitalei