Premierul din Bangladesh, Sheikh Hasina, a demisionat și a părăsit țara luni după-amiază, punând capăt unei guvernări de 15 ani care s-a confruntat cu o opoziție violentă în ultimele luni. Demisia lui Hasina a fost anunțată oficial într-un discurs televizat de șeful Armatei, generalul Waker-Uz-Zaman, anunță The Washington Post. Un guvern interimar va fi format în următoarele săptămâni.
Același general anunţa sâmbătă într-un comunicat că militarii se vor afla ”întotdeauna alături de popor”.
Mii de protestatari au luat cu asalt reședința oficială a lui Hasina anterior, în cursul dimineții, cerând demiterea acestuia.
Săptămâni întregi de confruntări sângeroase între protestatari și forțele de securitate ale lui Hasina s-au intensificat la sfârșitul săptămânii trecute, zeci de persoane fiind ucise doar duminică.
Potrivit agențiilor de presă locale din Bangladesh, Hasina a fugit din reședința sa cu câteva minute înainte ca aceasta să fie luată cu asalt de protestatari. El a plecat spre India, însoțit de sora sa mai mică, Sheikh Rehana, la bordul unui elicopter, au relatat mass-media locale.
Editor : Marina Constantinoiu
