Prima zi a vizitei lui Jill Biden în România. Ce a făcut soția președintelui american la baza Mihail Kogălniceanu

0

Jill Biden, soția președintelui american, a ajuns vineri pentru a doua oară în România. Este o vizită importantă atât din punct de vedere diplomatic, cât și umanitar. În prima zi a vizitei sale în România, prima-doamnă a Statelor Unite s-a dus mai întâi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, unde a luat masa alături de soldații americani, înainte de veni la București. Sâmbătă, Jill Biden se va întâlni cu prima-doamnă a României, Carmen Iohannis, cu membri ai guvernului României și cu refugiați ucraineni.

Jill Biden, prima-doamnă a SUA, i-a vizitat pe soldații americani de la baza Mihail Kogalniceanu Foto: Profimedia Images

Jill Biden, prima-doamnă a SUA, i-a vizitat pe soldații americani de la baza Mihail Kogalniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden i-a vizitat pe soldații americani din baza de la Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Prima-doamnă îi salută pe militarii americani în sala de mese de la Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden a mers în sala de mese de la baza Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden a mers printre mese și i-a salutat pe soldații americani de la baza Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden i-a servit pe militarii americani în sala de mese de la Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden i-a servit pe militarii americani în sala de mese de la Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Tort special servit la Kogălniceanu cu ocazia vizitei primei-doamne Jill Biden Foto: Profimedia Images
Prima-doamnă Jill Biden taie un tort alături de cel care l-a făcut, George Ciolache, în timpul vizitei la baza aeriană Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Vizita lui Jill Biden la baza Mihail Kogălniceanu a fost marcată festiv, cu un tort Foto: Profimedia Images
Vizita primei-doamne la Mihail Kogălniceanu, marcată cu un tort festiv făcut de George Ciolache Foto: Profimedia Images
Prima-doamnă a SUA vorbește cu sergentul Sharon Rogers la baza de la Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Prima-doamnă și sergentul Sharon Rogers Foto: Profimedia Images
Programul „United through Reading” îi apropie pe militarii plecați în misiune și pe familiile lor prin intermediul cititului Foto: Profimedia Images
Jill Biden vorbește prin legătură video cu fiul sergentului Sharon Rogers, căruia i-au citit o poveste Foto: Profimedia Images
Jill Biden și sergentul Sharon Rogers au citit din cartea “Night Catch” la baza Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Sergentul Sharon Rogers o îmbrățișează pe prima-doamnă alături de care i-a citit o poveste fiului ei Foto: Profimedia Images
Jill Biden o îmbrățișează pe sergentul Sharon Rogers, alături de care a citit o poveste pentru fiul acesteia Foto: Profimedia Images
În prima zi a vizitei în România, Jill Biden a venit la baza Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Prima-doamnă a fost condusă la avion de membri ai Gărzii Naționale din Delaware, statul ei de origine Foto: Profimedia Images
Jill Biden a înmânat militarilor o medalie comemorativă la plecarea de pe aeroportul Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden pleacă spre București, după ce a petrecut câteva ore la baza Mihail Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
Jill Biden a urcat în avionul către București după ce a vizitat baza Kogălniceanu Foto: Profimedia Images
,

Citiți și: CTP: Cine se întreabă ce caută Jill Biden la baza „Mihail Kogălniceanu” înseamnă că nu s-a documentat

Avionul Air Force 2, care a adus-o pe prima-doamnă a Statelor Unite în România, a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu vineri, la 5:00 după amiaza. Pe aeroport, Jill Biden a fost întâmpinată de militarii americani și ai NATO cantonați în baza românească de la malul mării.

Prima-doamnă a Statelor Unite a mers în sala de mese alături de soldații americani, cărora le-a și servit porții de mâncare – mac&cheese, sau, pe românește, macaroane cu sos de brânză. 

Gloria, mă bucur să te cunosc.

– Și eu mă bucur să vă cunosc, doamnă.

– Gloria, vrei macaroane cu brânză?

– Da, vă rog.

– Vrei și cartofi?

– Da. Vă mulțumesc foarte mult!

Potrivit reporterilor americani care au însoțit-o pe prima-doamnă, Jill Biden a intrat în sala de mese de la baza militară ținând în mână două sticle de ketchup și a spus că a auzit că baza a rămas fără acest condiment, așa că echipa ei a adus provizii de ketch-up pentru a le lăsa militarilor.

La fel procedase și președintele Joe Biden, atunci când i-a vizitat, în martie, pe militarii SUA din Polonia. A mers la cantină și a mâncat alături de ei o felie de pizza.

Prima-doamnă a mers apoi printre mese și i-a salutat pe unii militari. Unul dintre ei era din Pennsylvania și a frecventat chiar Universitatea din Delaware, unde au absolvit și soții Bidens.

Prima-doamnă a discutat cu trupele despre greutățile pe care le au atunci când pleacă de lângă familiile lor și le-a povestit propria experiență atunci când fiul său vitreg, Beau Biden, între timp decedat, a plecat în Irak. 

Jill Biden a stat de vorbă și cu fiul unuia dintre soldații americani, căruia i-a citit alături de mama sa, sergentul Sharon Rogers, prin legătură video, dintr-o carte cu povești, timp de o oră. 

– Bună, Nathan. Aceasta este dr. Jill Biden, i-a prezentat-o Sharon Rogers pe prima-doamnă.

– Bună, Nathan! Nathan, îți mulțumesc pentru serviciul tău, pentru că atunci când mama ta își servește patria, și familia ei o servește. Așa că îți mulțumesc pentru serviciul tău, i-a transmis Jill Biden copilului aflat în Statele Unite.

– Nathan, te iubesc și ne vom vedea curând, i-a spus în final mama, sergentul Sharon Rogers.

Este o acțiune care face parte din programul „United Through Reading”, fondat în 1989 pentru a menține familiile de militari împreună prin intermediul cititului, indiferent de distanța dintre ele.

La ora 19:32 avionul Air Force 2 a decolat de la baza Mihail Kogălniceanu cu destinația București.

Înainte de a se urca în avion, prima-doamnă și-a luat la revedere de la militarii americani, salutându-i pe membrii Gărzii Naționale din Delaware, cărora le-a înmânat o medalie comemorativă specială. Moneda are gravate un submarin, USS Delaware, o fregată USS Giffords (care poartă numele unei membre a Congresului care a fost împușcată),  floarea ce reprezintă statul Delaware și numărul 261, care a fost numărul unității lui Beau Biden în Garda Națională a armatei din Delaware. Pe verso, medalia are rugăciunea pe care prima-doamnă o rostea atunci când Beau era trimis în Irak.

Sâmbătă, în a doua zi a vizitei sale în România, Jill Biden se va întâlni cu mai mulți membri din Guvernul României. Are programată și o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis. Cele două vor pleca împreună să vizite o școală din București unde învață copii ucraineni. Atât Jill Biden, cât și Carmen Iohannis sunt profesoare de meserie, iar ambele prime-doamne au continuat să lucreze la catedră în perioada mandatelor prezidențiale ale soților lor.

Este pentru a doua oară când Jill Biden vine în România. Prima oară s-a întâmplat în mai 2014, când l-a însoțit pe soțul ei, pe atunci vicepreședinte al SUA, într-o vizită în România, o vizită care, la fel ca și acum, se întâmpla într-un context regional tensionat, pentru că Rusia tocmai anexase ilegal peninsula Crimeea. Atunci, soții Biden și-au făcut timp pentru o plimbare în Centrul Vechi al Bucureștiului.

Citiți și: Portret de primă-doamnă. Jill, zâna bună din viața lui Joe Biden

Editor : Luana Pavaluca