Rafting la oraș. Botoșaniul are unul dintre cele mai mari parcuri de distracție din nordul Moldovei, finanțat parțial și cu fonduri UE

0

Practicarea raftingului are nevoie de condiţii naturale speciale, în principiu râuri de munte repezi, dar nimic nu este imposibil dacă există posibilitatea investiţiilor cu bani europeni. Ceea ce vedeți în imaginile de mai jos se întâmplă foarte aproape de oraşul Botoşani, într-unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie din nordul Moldovei. Am vrut să aflăm de la autorități de ce banii europeni s-au investit la Botoşani, un oraş care are încă foarte multe probleme de bază nerezolvate, într-un parc de agrement.

– Spuneți-mi, vă rog, ce se poate face la dumneavoastră, dacă venim o zi întreagă aici?

Cristian Boariu, director adjunct al parcului de agrement: Eu conduc structura de operare a acestui Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv, Cornişa. Cred că o singură zi dacă vă propuneți să veniţi este cam puţin, în sensul că pentru a vă bucura de toate oportunităţile noastre ar fi necesar mai mult timp. Dar, dacă v-aţi hotărât totuşi să veniţi pentru o singură zi, ar trebui veniţi de dimineaţă şi să vă luaţi diverse produse ale noastre. De exemplu, la ora actuală se pot utiliza cel puțin trei facilitati importante. Vorbim în primul rând despre piscina interioară, în care ne aflăm acum, o piscină atât cu bazine pentru copii mici şi pentru adulți, cât şi cu o serie de dotări speciale însemnând saune și tot felul de facilități, să spunem, deosebite şi care presupun de asemenea timp să le încercaţi. În afară de asta, avem deschis deja patinoarul artificial care se află la o distanță de circa un kilometru, dar tot în cadrul aceluiaşi parc de agrement.

Rafting, la câteva minute de oraşul Botoşani

Raftingul este considerat un sport extrem, pentru că solicită foarte mult organismul. Ca să poţi coborî de-a lungul unui râu este foarte dificil, iar acest sport înseamnă de fapt un echilibru între adrenalină şi siguranţa sportivului. Traseul de rafting de la Botoșani este unul artificial, dar dificultatea lui poate fi crescută sau scăzută în funcţie de nivelul de experienţă al celor care vor să practice această activitate.

– Știu, de asemenea, se poate face rafting în acest parc de agrement. Explicați-ne cum se poate face rafting dacă nu suntem la munte.

Cristian Boariu, director adjunct parc agrement: Este foarte simplu. Tocmai că la muntele nostru din România problema raftingului este un pic delicată, în primul și în primul rând datorită debitelor de apă. Deci, râurile pe care se practică raftingul nu au debit constant și nu poţi să faci o anumită programare. Noi, spre deosebire de un râu, am creat un râu artificial care are niște parametri constanţi ori de câte ori vreau să practic raftingul, mă refer la faptul că râul respectiv are o funcționalitate ori de câte ori există solicitări şi prin intermediul unor pompe se asigură acel debit oricând dumneavoastră doriţi să practicaţi sportul. În principiu, putem vorbi de o perioadă de a practica raftingul începând cu luna februarie, inclusiv până în luna noiembrie.

Distracţie în toate anotimpurile

Parcul de Agrement Turistic din Botoşani oferă şi activităţi de iarnă, pentru că aici există şi un patinoar şi o grotă cu zăpadă, pentru care s-a cumpărat o maşină specială din Canada. Terenurile de sport pot fi acoperite în sezonul rece cu baloane, astfel încât cei care vor să joace tenis sau fotbal să poată face asta fără să tremure de frig. Iar preţurile pentru accesul la toate aceste facilităţi este cât se poate de rezonabil.

Cam cât ar costa o zi petrecută aici în acest parc de agrement? Să spunem mediu, nu neapărat cu toate activitățile.

Cristian Boariu, director adjunct parc agrement: Evident că dacă discutăm despre piscină, vorbim despre tarife pornind de la 20 şi ajungând poate, la pachetul cel mai acoperitor, zi întreagă, cu extra-pay-uri, în zilele de sâmbătă duminică, să spunem undeva la 50-60 de lei, dar evident că avem tot felul de produse. Avem produse care sunt produse la trei ore, apoi acest produs tip segment, adică piscina de bază, la care se adaugă alte facilităţi, cum vă spuneam, partea de saune, suntem destul de flexibili şi avem o gamă, o plajă mare de tarife.

14 milioane de euro de la bugetul local și 4 milioane de euro fonduri nerambursabile

Dar de ce banii europeni s-au investit la Botoşani, un oraş care are încă foarte multe probleme de bază nerezolvate, într-un parc de agrement?

Suntem la marginea orașului Botoșani într un parc de distracții despre care o să vorbim imediat, dar înainte de asta aș vrea să-mi spuneți ce s-a făcut cu banii europeni într-un oraș pe care l-am străbătut dimineață și care nu arată foarte european, trebuie să fim sinceri.

Cosmin Andrei, primar Botoşani: În primul rând am avut proiecte de infrastructură, dar iată și acest proiect inedit pe care pe care îl vedem pe harta Moldovei, prin care oferim tinerilor, botoșănenilor, tuturor celor care doresc să ne calce pragul atracții pentru petrecerea timpului liber și avem un parc de agrement inedit, întins pe 48 de hectare, care s-a amenajat și cu fonduri europene, pentru că am avut o contribuție de la bugetul local destul de consistentă, 14 milioane de euro, alături de cei 4 milioane de euro pe care i-am primit finanțare nerambursabilă, cu care am amenajat acest parc de agrement unic în Moldova, prin construcțiile pe care le-am făcut aici: râu de rafting, piscină exterioară, piscină interioară, saune, patinoar, terenuri de sport și parcul în sine care este unul deschis, întins, așa cum am spus, pe 48 de hectare, dintre cele mai mari din Moldova și chiar din țară.

Bun, revenim la parc pentru că o să continuăm discuția, dar bineînțeles sunteți primarul orașului, așa că în raza dumneavoastră de acțiune ar trebui să intre mai mult. Vă place cum arată orașul în momentul ăsta?

– Îmi place cum arată Botoșaniul și cred că cu ajutorul fondurilor europene ar putea să arate și mai bine.

– Și ce aveţi de gând să faceţi?

– Cunosc nevoile botoșănenilor. În primul rând, interesant ar fi și oportun să reabilităm clădirile monument istoric, să reabilităm transportul public pe care îl avem în municipiul Botoșani și de asemenea infrastructura, capitol la care suntem oarecum deficitari.

De ce un parc de distracții?

Botoşenenii merită, la fel ca oricare alţi cetăţeni europeni, să se bucure de un nivel de trai ridicat, într-un oraş care să răspundă cel puţin nevoilor de bază pe care le au. Petrecerea timpului liber este foarte importantă pentru toată lumea, dar la Botoşani sunt încă foarte multe de rezolvat, iar banii europeni pot ajuta.

Dar de ce am început cu partea de timp liber și nu am început cu ceea ce trebuie unui oraș, adică exact ce ați spus mai devreme: infrastructură, reabilitare clădiri…

Primar: Într-un sondaj sau într-o discuție cu cei care sunt în fața deciziei de a pleca din Botoșani sau de a rămâne aici, pe primele locuri se se situează petrecerea timpului liber. Și avem la Botoșani o filarmonică, un teatru pentru păpuși, un teatru dramatic și alături de aceste facilități reprezintă un atu pentru tinerii care sunt în fața unei decizii dacă să meargă în alte orașe sau să rămână în Botoșani și am pus accent pe acest lucru. La Botoșani anul acesta am deschis o filială a Universității, care este de asemenea un aspect important pentru continuarea studiilor și pentru oportunități pentru tineri să rămână aici, acasă, sau de ce nu, să se întoarcă din Europa, dacă sunt plecați acolo. Deci timpul liber este foarte important, modalitățile și posibilitățile de petrecere a timpului liber, este explicația lui Cosmin Andrei, primarul municipiului.

Eminescu este simbolul Botoșaniului, iar moștenirea culturală pe care o are regiunea nu poate fi contestată. Dar ne amintim de un vers: „Eminescu să ne judece” și probabil că și el ar fi fost de acord că în viață este nevoie nu doar de simboluri, ci și de dezvoltare accelerată, iar autoritățile locale sunt responsabile să asigure un trai mai bun cetățenilor. Pentru asta au nevoie de bani. Îi avem. Sunt mulți. Vin de la Uniunea Europeană. Ce mai este nevoie în plus ar fi strategie pe termen lung și proiecte.

100 de milioane de euro a reuşit să atragă până în prezent primăria Botoşani, pentru restul de proiecte care înseamnă o viaţă mai bună pentru cetăţeni. Unde se regăesc aceşti bani la nivelul municipiului aflați urmărind AICI emisiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine”, ediția de la Botoșani.