Reacția Kremlinului după articolele din presa americană despre un atac al Rusiei asupra unui membru al NATO: „Povești de groază”

0

Kremlinul a respins joi articole din presa americană conform cărora Rusia ar putea ataca un stat membru al NATO şi că scopul vizitei de săptămâna aceasta la Moscova a directorului CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) John Ratcliffe a fost să avertizeze împotriva unei astfel de acţiuni, transmite Reuters.

Solicitat să comenteze articolele respective, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a răspuns: „O mulţime de astfel de materiale cu poveşti de groază se publică chiar acum. Desigur, asta nu are nimic de-a face cu realitatea şi cu intenţiile Federaţiei Ruse”.

Tot joi, ceva mai devreme, Serghei Narîşkin, şeful serviciului de spionaj rus SVR, a confirmat că a avut o „întâlnire la nivel de lucru” cu Ratcliffe şi că a discutat cu acesta subiecte sensibile pe care nu le-a precizat.

Editor : Sebastian Eduard

Articolul precedentSUA nu mai planifică noi operațiuni la scară largă împotriva Iranului. Care e noua strategie (Axios)
Articolul următorUniversitatea Craiova, eliminată din Europa League după ce a fost învinsă dramatic de Ararat-Armenia, la Erevan