Șase tineri au furat 12.000 de euro din casa unui bărbat din Vâlcea. Doi dintre ei au 16 ani

0

Şase persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani au fost reţinute într-un dosar privind furtul sumei de 12.000 de euro dintr-o locuinţă din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea.

„Poliţiştii Poliţiei Oraşului Berbeşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reţinut, pentru 24 de ore, şase persoane cercetate pentru furt calificat. Din probatoriul administrat a reieşit că, la data de 4 ianuarie 2025, mai multe persoane ar fi sustras din locuinţa unui bărbat de 55 de ani, din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, 12.000 de euro”, informează, luni seară, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii au stabilit identitatea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv două tinere, de 19 ani, din comuna Baia de Fier şi comuna Alunu, precum şi patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din judeţul Gorj şi comuna Baia de Fier.

Cele şase persoane au fost reţinute şi vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în vederea luării măsurilor legale.

Prejudiciul cauzat, estimat la 12.000 de euro, a fost recuperat în proporţie de aproximativ 80%, precizează IGPR.

Editor : M.B.

Articolul precedentO femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Articolul următorAccident spectaculos în Raliul Dakar. Maşina Dacia Sandriders a lui Sébastien Loeb s-a rostogolit de câteva ori