Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a fost internat din nou în spital

0

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin, ale cărui spitalizări păstrate secrete au stârnit controverse, a fost din nou internat în spital, a anunţat duminică Pentagonul, precizând că situaţia a fost adusă la cunoştinţa Casei Albe, relatează AFP.

Demnitarul american, care a fost diagnosticat cu cancer de prostată şi a fost operat recent, a fost dus la o unitate militară de la periferia Washingtonului pentru ceea ce pare a fi o problemă cu vezica urinară, a indicat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Pat Ryder, notează Agerpres. 

Lloyd Austin îşi păstrează prerogativele deocamdată, a precizat purtătorul de cuvânt.

Austin a fost criticat luna trecută pentru că nu a dezvăluit un diagnostic de cancer şi spitalizările sale ulterioare, din decembrie şi ianuarie, nici măcar preşedintelui Joe Biden. Şeful Pentagonului şi-a cerut scuze pentru asta în timpul unui briefing de presă televizat. El urmează să depună mărturie în faţa Congresului pe 29 februarie cu privire la această situaţie. Incidentul a declanşat un scandal politic. Unii republicani proeminenţi, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, au cerut ca Austin să fie demis din funcţie.

Austin este un general în retragere cu patru stele care a condus forţele din Irak şi este primul secretar al apărării de culoare din America.

Biden, un democrat, a declarat că are încredere în Austin, în ciuda a ceea ce preşedintele a fost de acord că a fost „o eroare de judecată”.

 

Editor : C.L.B.

Articolul precedentBucăți dintr-o dronă de tip Shahed au căzut în Republica Moldova, la graniță cu Ucraina
Articolul următorUn neurolog din București beat și drogat a încercat să spargă o cafenea cu o macetă. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere