Simonis: Problema României e că totul stă într-un singum om, care nu cedează. PSD vrea un premier, eventual liberal, până la rocadă

0

Alfred Simonis, lider în PSD și președinte al Consiliului Județean Timiș, a declarat, miercuri, la Digi24, că „problema României acuma este că totul stă într-un singur om, el nu cedează și noi trebuie să fim toți în criză”, referindu-se la președintele PNL, Ilie Bolojan. El susține că moțiunea de cenzură n-a fost împotriva PNL, ci a premierului. Acesta susține că PSD va veni cu soluția unui guvern pro-european, „eventual cu un premier liberal, altul decât Ilie Bolojan, care poate fi acceptat de către PSD pentru acest an de zile, cât mai este până la rocada din aprilie-mai 2027, o decizie care trebuie să o ia PNL”.

„Problema României acuma este că totul stă într-un singur om, el nu cedează și noi trebuie să fim toți în criză încă nu știu cât timp de acum înainte, eventual anticipate, care perpetuează această criză, pentru că așa e domnia sa orgolios, le știe pe toate. 

Faptul că domnul Grindeanu n-a avut nicio declarație ieri, la tribuna Parlamentului, a stat la baza acestei dorințe de a nu antagoniza și mai mult și USR, și PNL, și alți lideri de acolo. Pentru că n-a fost o moțiune împotriva PNL, n-a fost o problemă cu niciun alt lider al PNL. A fost o problemă cu un om care nici nu face ce trebuie la conducerea României și care ar fi dat în permanență în partenerii de guvernare, nu doar PSD, toți partenerii de guvernare. Ori, așa cum PSD în urmă cu 11 luni a votat pentru Ilie Bolojan, așa are dreptul să spună că îmi retrag încrederea, pentru că măsurile pe care domnia sa le ia nu sunt cele eficiente. 

Cred că PSD va veni cu acea soluție de guvern pro-european, eventual cu un premier liberal, altul de Ilie Bolojan, care poate fi acceptat de către PSD pentru acest an de zile, cât mai este până la rocada din aprilie-mai 2027, o decizie care trebuie să o ia PNL. Pentru a ajunge la acest punct, e nevoie ca aceste decizii imperative, nu mai discutăm cu x, nu mai discutăm cu y, să nu fie luate. 

Nu trebuie să luăm toate deciziile la cald, așa în general, în viață. Cred că în zilele următoare lucrurile se vor mai decanta. Fostul premier Bolojan va înțelege că țara nu poate fi blocată doar pentru moftul domniei sale, că e mai importantă țara decât postul domniei sale, că ceilalți poate înțeleg și ei unde au greșit, că n-o fi singurul vinovat Bolojan”, a transmis Alfred Simonis. 

Liderul social-democrat subliniază că exclude formarea unei majorități parlamentare cu AUR. 

„Exclud o majoritate cu AUR și Simion, ca să fie clar, dar pentru că această majoritate să nu existe niciodată, trebuie să găsim o formă de guvern pro-european”, susține acesta. 

Editor : Alexandru Costea

Articolul precedentSecretarul american de Stat Marco Rubio anunță că „faza ofensivă a războiului” din Iran s-a încheiat. Care e noua etapă
Articolul următorRadu Oprea, despre acuzațiile Oanei Gheorghiu: Crede că a descoperit documente, deşi ele au fost mereu în SGG