SUA au „reuşit” o operaţiune împotriva unei „ţinte importante din rândul Al-Qaida” în Afganistan

0

Statele Unite au desfăşurat în weekend o „operaţiune antiteroristă împotriva unei ţinte importante din rândul Al-Qaida” în Afganistan, a indicat luni un înalt responsabil al administraţiei americane, scrie AFP.

„Operaţiunea a fost reuşită şi nu a făcut nicio victimă civilă”, le-a precizat jurnaliştilor această sursă.

Preşedintele Joe Biden urmează să vorbească despre această „operaţiune antiterorism reuşită”, potrivit Casei Albe care nu a oferit detalii suplimentare.

Acest anunţ intervine la aproape un an de la retragerea haotică a forţelor americane din Afganistan, care a permis talibanilor să preia din nou controlul asupra ţării după douăzeci de ani, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, Statele Unite au mai anunţat la mijlocul lui iulie că l-au ucis pe liderul grupării Stat Islamic (SI) din Siria, Maher al-Agal, într-o lovitură de dronă, operaţiune care a „slăbit considerabil capacitatea SI de a pregăti, finanţa şi desfăşura operaţiuni în regiune”, potrivit unui purtător de cuvânt al armatei americane.

Editor : Liviu Cojan