Un bărbat care ameninţa că îşi aruncă locuinţa în aer, imobilizat de poliţişti. În iarnă suna la 112 să anunțe că-și dă foc la mașină

0

Un bărbat din localitatea Măneciu, care ameninţa că îşi aruncă locuinţa în aer, a fost imobilizat de poliţişti, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Astăzi, în jurul orei 16,00, poliţiştii Postului de Poliţie Măneciu au fost sesizaţi, printr-un apel 112, de către un bărbat în vârstă de 63 de ani, care ameninţa cu faptul că va produce în mod intenţionat o explozie în imobilul în care locuieşte, cu ajutorul a şase butelii cu gaz. La faţa locului au acţionat poliţişti şi luptători SAS Prahova, împreună cu luptători din cadrul SIAS-IGPR, sprijiniţi de lucrători ISU, care au îndepărtat pericolul iminent”, se precizează într-o informare a IPJ Prahova.

Bărbatul, care nu este la prima faptă de acest gen, se află în custodia poliţiştilor, urmând să fie dispuse măsurile legale în cazul său.

Reamintim că, în luna ianuarie a anului curent, bărbatul a sesizat Poliţia cu privire la faptul că îşi va incendia autoturismul, la faţa locului acţionând poliţiştii. Doar în cursul anului 2021, persoana în cauză a efectuat aproximativ 20 de apeluri prin SNUAU 112, invocând diferite motive nefondate, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional”, mai precizează IPJ Prahova.

Editor : Liviu Cojan