Polițist în drum spre serviciu, testat pozitiv la droguri. Bărbatul era în uniformă și conducea mașina personală

0

Un agent de poliție în vârstă de 25 de ani a fost oprit în trafic marți dimineață, în timp ce se deplasa spre serviciu, în uniformă, cu mașina personală. Fiind testat cu aparatul drugtest a reieșit faptul că ar fi consumat substanțe interzise înainte de a se urca la volan, relatează Presa SM.

Bărbatul este polițist de cinci ani și este din municipiul Satu Mare. Dacă probele de sânge vor confirma rezultatele drugtestului, cariera tânărului s-ar putea încheia prematur. Există – pe de altă parte – și posibilitatea ca rezultatul drugtestului să fie infirmat de probele biologice.

„La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier în municipiul Satu Mare, au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 25 de ani, care se afla la volanul unui autoturism. Polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul drugtest, fiind indicat un rezultat pozitiv pentru substanța denumită tetrahidrocanabinol (THC). În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată în comunicatul IPJ Satu Mare.

Editor : Liviu Cojan

Articolul precedentIohannis, mesaj de Ziua Independenței SUA: Prietenia noastră de lungă durată este reconfirmată de Parteneriatul Strategic
Articolul următorCiolacu: Nu putem merge mai departe cu pensiile speciale. Dacă legea nu trece de CCR, e nevoie de o sesiune extraordinară, în august