În căutarea timpului pierdut cu Xi și Putin. Adevăratul test al lui Trump se dă în Asia: semnele care vor arăta câtă influență mai are

0

Călătoriile lui Donald Trump la Manila și Shenzhen vor testa cât de dornice sunt alte guverne să-l contacteze după înfrângerea usturătoare a alegerilor de la mijlocul mandatului, potrivit unei analize The Diplomat.

Un public străin dur

Politica externă a SUA a intrat într-o perioadă de incertitudine. Democrații au ajuns la putere atât în ​​Senat, cât și în Cameră pe 3 noiembrie, ceea ce înseamnă că președintele Donald Trump va pierde controlul asupra Congresului cu doi ani înainte de a părăsi funcția.

În revista Foreign Affairs, Daniel Drezner și Elizabeth Saunders au avertizat că un președinte „lame duck” (cu influență diminuată) ar fi cel mai periculos acolo unde poate acționa pe cont propriu, cum ar fi prin escaladarea tensiunilor în Iran sau Cuba. Au dreptate în privința pericolului. Dar ceea ce poate face un președinte cu influență diminuată este doar o parte a ecuației. Cealaltă parte este dacă alte guverne și lideri încă vor să aibă de-a face cu Trump. 

La sfârșitul acestei săptămâni, președinții Statelor Unite și Chinei se vor întâlni din nou, dar într-un cadru multilateral, mai degrabă decât într-un summit creat de ei înșiși. Este a treia lor întâlnire din 2026, după summiturile bilaterale din mai și septembrie, primul dintre acestea fiind interpretat de unii ca un semn că o tranziție de influență China-SUA este în curs de desfășurare.

Summiturile de după alegerile intermediare pot fi în continuare o binecuvântare pentru președinții afectați politic pe plan intern. Bill Clinton a participat la summitul APEC din Indonezia după alegerile din 1994, George W. Bush a zburat la APEC în Hanoi la o săptămână după ce a pierdut alegerile din Congres în 2006, iar Barack Obama a călătorit în Asia după ce a pierdut alegerile intermediare din 2010. Călătoriile în străinătate, așa cum a spus săptămâna trecută Edgard Kagan, fost ambasador al SUA, acum la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, sunt „ceva ce nicio opoziție internă nu poate face”. Summiturile sunt o arenă în care un președinte este în mare măsură liber să acționeze și să obțină rezultate. 

Există însă o problemă. Clinton s-a confruntat cu parteneri economici asiatici sceptici în timp ce insista asupra unui acord privind comerțul deschis și liber; Bush s-a confruntat cu teste din partea aliaților asiatici din cauza amenințării nord-coreene și a ascensiunii Chinei; iar Obama, aflat în turneu în democrațiile asiatice într-o provocare tacită la adresa modelului economic al Chinei, a părăsit Seulul fără acordul comercial dintre Coreea de Sud și SUA pe care îl căutase. Congresul nu îl poate urma pe Trump în Asia, dar liderii străini, care urmăresc îndeaproape politica internă a altor țări, au urmărit cu atenție alegerile intermediare ale SUA. Circuitul summiturilor poate permite unui președinte să scape de criticii săi interni, dar adesea îl aduce în contact cu un public străin mai dur.

Președintele, care și-a construit imaginea pe disprețul față de multilateralism, își va petrece primele săptămâni de după evaluările de la jumătatea mandatului în cadrul unor întâlniri multilaterale: summitul ASEAN-SUA și prima întâlnire a liderilor Quad-ului în ultimii doi ani, ambele la Manila, apoi întâlnirea liderilor APEC la Shenzhen și, în decembrie, întâlnirea G-20 la propria stațiune din Miami. Trump este încă diplomatul-șef. Dar aceste summituri sunt mai bine interpretate ca o scenă pe care restul lumii va arăta cât de mult contează încă cuvintele sale.

Summiturile multilaterale sunt rareori amintite de dragul lor. Comunicatele sunt redactate în avans și uitate la scurt timp după aceea. Adevărata valoare a summiturilor multilaterale constă în ceea ce se întâmplă în paralel: cine cere să se întâlnească cu cine, cine primește o întâlnire și cine este lăsat să aștepte.

Momentele spontane dintre sesiunile formale, când liderii interacționează și socializează, pot dezvălui la fel de multe. O mare putere influentă este una pentru al cărei lider alții stau la coadă. Liderii se vor întâlni în continuare cu Trump; ceea ce contează este cine îl caută și cine stă la coadă pentru a se întâlni mai întâi cu președintele Chinei Xi Jinping sau cu premierul Li Qiang.

Săptămâna aceasta, va exista un test imediat al modului în care partenerii asiatici, mulți dintre ei afectați de taxele impuse de Washington, tratează un președinte slăbit. Ce întâlniri va organiza Trump și poate Washingtonul să transforme aceste summituri în progrese pe propria agendă? Și cum își va folosi Beijingul rolul de gazdă a summitului APEC pentru a-și promova propriile priorități?

Summiturile de la Manila: ASEAN și Quad

Începând de anul trecut, Statele Unite au impus tarife vamale atât aliaților, cât și rivalilor. Ca răspuns, majoritatea guvernelor au ales o acomodare. Japonia a promis investiții de 550 de miliarde de dolari; Coreea de Sud a promis, de asemenea, 350 de miliarde de dolari. Însă concesiile făcute unui președinte cu doi ani de mandat rămași și unui Congres ostil lui înseamnă mai puțin decât odinioară. Partenerii vor acum să știe dacă acordurile lor cu Trump vor rezista mai mult decât el.

Starea de spirit din regiune este mai puțin sfidătoare decât anxioasă. Japonia a fost agitată încă de la alegerile de la mijlocul mandatului, iar Tokio se teme să fie marginalizat într-un acord al SUA cu China, Rusia sau Coreea de Nord. Întâlnirea tripartită dintre Xi-Trump-Putin de la Shenzhen este exact genul de diplomație care le provoacă coșmaruri liderilor japonezi. Între timp, Coreea de Sud depune eforturi pentru a minimiza impactul alegerilor de la mijlocul mandatului asupra acordurilor sale de securitate cu Statele Unite. 

Unele măsuri de precauție sunt de la sine înțelese și vor apărea în programul întâlnirilor. Unii lideri vor cere timp cu Trump, alții cu Xi, iar alții cu amândoi. În cazul liderilor care se întâlnesc cu Trump, unii i-ar putea oferi noi concesii, în timp ce alții pur și simplu vor poza pentru o strângere de mână.

Summiturile de la Manila vor oferi o indicație importantă dacă Washingtonul mai poate transforma accesul în rezultate. Filipine, un aliat al SUA prin tratat, găzduiește cel de-al 49-lea Summit ASEAN și întâlnirile conexe. Ca un avantaj suplimentar pentru Trump, China își trimite în mod obișnuit premierul, nu pe Xi, la conclavul ASEAN. 

La Manila, administrația Trump speră să încheie acorduri comerciale și să convingă guvernele din Asia de Sud-Est să se bazeze pe tehnologia americană de inteligență artificială în schimbul ajutorului pentru dezvoltare. Washingtonul speră, de asemenea, să folosească summitul Quad pentru a repara relațiile tensionate cu India. New Delhi trebuia să găzduiască summitul Quad anul trecut, dar nu a făcut-o, din cauza disputelor tarifare în curs cu Washingtonul. 

Oprirea lui Trump la Manila va fi scurtă. El este programat să aterizeze după începerea Summitului Asiei de Est pentru o întâlnire ASEAN-SUA, un summit al Quad și o întâlnire bilaterală cu președintele Ferdinand Marcos Jr. Dacă liderii din Asia de Sud-Est se vor alinia pentru a-l vedea și a semna agenda sa tehnologică, „lame duck” va avea în continuare atractivitate. Așteptările sunt însă modeste.

Summitul APEC de la Shenzhen

Imediat după întâlnirile ASEAN, Trump va călători la Shenzhen. Casa Albă a descris întâlnirea lui Trump cu Xi de acolo drept „o vizită scurtă, de rutină”, spre deosebire de summiturile lor bilaterale majore din mai și septembrie. Sub Trump, APEC nu a fost niciodată o prioritate. El a sărit peste aceasta în 2018, iar anul trecut a părăsit summitul de la Gyeongju înainte de începerea întâlnirii liderilor, imediat după o reuniune față în față cu Xi la Busan. 

Pentru China, în schimb, APEC a fost un mijloc important de  integrare a economiei sale în economia globală încă de când a aderat în 1991. Când Trump a lipsit de la summitul liderilor anul trecut, Xi a folosit scaunul gol pentru a prezenta China drept apărătoare a liberului schimb, un rol pe care Statele Unite îl jucau înainte. 

Trump nu merge la Shenzhen pentru APEC. El merge pentru Xi și pentru întâlnirea tripartită cu Putin pe care speră să o organizeze și pe tema denuclearizării Iranului. Beijingul, însă, decide cum va fi organizată trilaterala. Timp de decenii, liderii străini au venit la summituri sperând să petreacă timp cu președintele SUA. La Shenzhen, Trump a venit în căutarea timpului cu Xi și Putin. 

Washingtonul urmărește progrese în ceea ce privește obiectivele de politică externă pe termen scurt care vor aborda vulnerabilitățile politice interne ale lui Trump: o ieșire din războiul din Iran și un acord de control al armelor cu Rusia. Pentru Beijing, summitul APEC se referă la reguli care îi vor servi intereselor pe termen lung. China și-a folosit anul de președinție a APEC pentru a revitaliza Zona de Liber Schimb Asia-Pacific și pentru a promova comerțul liber și lanțuri de aprovizionare rezistente, pe care le-a contrastat cu protecționismul american. Aceste obiective sunt menite să reziste în timp mai mult decât orice președinte american.

Xi a ratat G-20 în 2023 și 2025, dar a continuat să vină la APEC, iar anul acesta el este gazda. Atracția diplomatică a Chinei este incontestabilă. Putin intenționează să vină la Shenzhen pentru prima sa participare fizică la APEC din 2017, dar se așteaptă să rateze G-20 de la Miami. 

În același timp, găzduirea vine cu riscuri. În 2018, liderii APEC nu au reușit să emită o declarație comună pentru prima dată, după ce Washingtonul și Beijingul s-au confruntat pe teme de comerț și investiții. Pentru a califica summitul de la Shenzhen drept un succes, China va trebui să îndeplinească patru obiective: să producă o declarație de consens după summitul APEC, să promoveze liberul schimb regional, să organizeze întâlnirea Putin-Trump-Xi în propriile condiții și să obțină o implicare serioasă din partea aliaților și partenerilor Statelor Unite.

Un moment de tranziție 

Summitul din mai al lui Trump cu Xi nu a adus decât un angajament vag privind Iranul, însă unii l-au salutat ca pe o schimbare de putere. Întâlnirea din septembrie de la Washington, DC, a fost percepută pe scară largă ca un impas care a flatat Beijingul. Însă acestea au fost întâlniri bilaterale, puse în scenă de cele două părți. Dacă tranziția de influență China-SUA este într-adevăr în desfășurare și dacă alții o acceptă, este o altă problemă. Summiturile din această săptămână – primele întâlniri multilaterale la care participă atât Trump, cât și Xi de la întâlnirea lor bilaterală din mai – vor oferi primul indiciu. Dacă partenerii Washingtonului se înclină spre Beijing, agenda lui Trump stagnează la Manila, iar China găzduiește APEC cu autoritate, tranziția va deveni vizibilă pentru restul lumii.

Există motive de prudență. Economia Chinei încetinește, iar Beijingul are probleme persistente cu vecinii săi, cum ar fi disputele din Marea Chinei de Sud, unde negocierile privind Codul de conduită rămân neterminate. Însă China trebuie doar să pară mai stabilă decât Washingtonul, iar într-o perioadă dificilă în Statele Unite, după doi ani de politică externă tumultoasă, aceasta este o ștachetă slabă.

Dacă liderii se vor alinia pentru Xi Jinping la Shenzhen, Washingtonul mai are șansa de a răspunde cu summitul G-20 de la Miami. Un semnal timpuriu va fi dacă Xi va călători acolo; el a ratat două dintre ultimele trei summituri G-20, trimițându-l pe Li Qiang în locul său la summiturile din 2023 și 2025. 

Dacă liderii continuă să stea la coadă pentru a discuta cu Trump la Manila și Shenzhen, discuțiile despre o schimbare de putere vor părea premature. 

Drezner și Saunders au dreptate când spun că o persoană cu probleme este periculoasă din cauza a ceea ce poate face încă singur. Însă puterea oricărui lider mondial este determinată parțial de reacția omologilor săi străini. Acest lucru va fi evident în programul reuniunilor și al întâlnirilor din marjă, ca să nu mai vorbim dacă Trump se întoarce acasă cu acorduri substanțiale. 

Editor : Ș.R.

Articolul precedentPlanuri pentru ca centrala nucleară Cernavodă să nu se mai oprească în caz de secetă. Ministrul Energiei: Am văzut 10 posibile lucrări
Articolul următorNicuşor Dan: Reducerea deficitului va duce la dobânzi mai mici pentru firme. Ce le-a transmis antreprenorilor