69 de pompieri români din 9 judeţe şi 15 mijloace tehnice au plecat spre Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație. Autoritățile au trimis către țara vecină și un elicopter Black Hawk, care a aterizat deja și urmează să fie integrat în dispozitivul de intervenţie, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Pompierii care participă la misiune provin din județele Arad, Bihor, Brașov, Hunedoara, Ialomița, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vâlcea. Alături de aceștia, IGSU a mobilizat 15 mijloace tehnice și o autospecială de radiocomunicații pentru menținerea legăturilor operative pe durata misiunii.
„Misiunea are loc ca urmare a solicitării de asistență internațională transmisă de autoritățile sârbe prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul incendiilor care afectează, în special, Rezervația Naturală Deliblato Sands, unde au fost afectate peste 3.500 de hectare”, precizează DSU.
În acelaşi timp, elicopterul Black Hawk S-70M rescEU, aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, a aterizat în Serbia şi urmează să fie integrat în dispozitivul de intervenţie, au mai anunțat autoritățile.
Elicopterul face parte din rezerva europeană rescEU, pusă la dispoziție prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, și participă pentru prima dată la o misiune internațională. Aparatul va fi folosit pentru stingerea incendiilor din zonele greu accesibile.
„Prin mobilizarea componentei aeriene și a celei terestre, România oferă Serbiei un sprijin complex pentru gestionarea incendiilor de pădure și contribuie concret la răspunsul european în fața situațiilor de urgență”, menționează Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Editor : A.P.






