Luca Niculescu a anunțat direcțiile programului său de guvernare. „Prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

0

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat sâmbătă seară prioritățile programului său de guvernare. El a menționat relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare şi susţinerea celor care au fost cel mai mult „afectaţi de creşterea preţurilor şi de ajustarea fiscal-bugetară”. Una din prioritățile lui va fi creșterea pensiilor mici, afectate „cel mai puternic efectele inflaţiei şi ale costului vieţii”.

„Lucrăm intens la definitivarea programului de guvernare, iar pachetul de măsuri va fi orientat spre relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare şi susţinerea celor care au fost cel mai mult afectaţi de creşterea preţurilor şi de ajustarea fiscal-bugetară”, a scris premierul desemnat Luca Niculescu sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El spune că pensiile mici vor fi una din prioritățile sale.

„Ne propunem să identificăm soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflaţiei şi ale costului vieţii. Ne dorim ca efortul de consolidare fiscală să fie însoţit de măsuri de solidaritate şi sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie”, a mai spus premierul desemnat.

Luca Niculescu a mai arătat că va relua discuţiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare, „astfel încât să construim un sistem mai echitabil și predictibil, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităților bugetare”.

„Toate aceste măsuri vor fi construite prin dialog transparent cu sindicatele, patronatele şi partenerii politici, având în vedere atât nevoia de a proteja veniturile românilor, cât şi responsabilitatea de a continua reducerea deficitului şi de a asigura stabilitatea financiară a ţării”, a mai precizat premierul desemnat.

Editor : B.P.

Articolul precedentRepublica Moldova îşi modifică legislaţia pentru producţia de drone. Igor Grosu exclude livrările către Ucraina