Nigerian arestat preventiv în Capitală după ce a lovit și violat o prostituată. Ce l-a înfuriat pe bărbat

0

Un nigerian în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, fiind acuzat că a lovit și violat o prostituată. Individul a mers la o locuinţă din sectorul 6 al Capitalei, unde femeia practica prostituţia, dar și-a ieșit din minți atunci când aceasta i-a cerut să plece pe motiv că nigerianul că nu are bani să-i plătească în avans serviciile prestate.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti informează că „în 11 septembrie, un procuror din cadrul instituţiei a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un cetăţean nigerian în vârstă de 30 de ani, pentru viol, distrugere şi violare de domiciliu”.

Inculpatul a fost iniţial reţinut, iar apoi arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 al Capitalei.

Potrivit anchetatorilor, pe 8 septembrie, nigerianul a mers la o locuinţă din sectorul 6 al Capitalei, pentru a întreţine raporturi intime cu o prostituată. În momentul în care femeia a constatat că bărbatul nu are bani să achite în avans contravaloarea serviciilor prestate, aceasta i-a cerut nigerianului să părăsească locuinţa înaintea întreţinerii actelor sexuale. 

Nigerianul a refuzat însă să plece din imobil şi a strâns-o de gât şi de mâini pe femeie, după care a violat-o. Ulterior, i-a distrus acesteia telefonul mobil, după ce l-a aruncat pe podea.

Cercetările sunt continuate de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. – Poliţia Sectorului 6 – Serviciul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Editor : C.A.

Articolul precedentUn deputat a aflat șocat că la Parlament cărțile de vizită sunt făcute cu foiță de aur. „Se decontează pe protocol”
Articolul următorCoreea de Nord execută oameni pentru distribuirea de filme și programe TV străine, potrivit unui raport al ONU