Procurorii DNA au făcut percheziţii luni, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj, într-un dosar în care ar fi vizat şeful IPJ, chestorul Mihai Rus. El este suspectat că şi-ar fi determinat subalternii să nu-i suspende permisul de conducere, după ce ar fi fost prins băut la volan, conducând cu viteză mare în oraș.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de către angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, a transmis DNA luni, într-un comunicat de presă.
Potrivit unor surse judiciare citate de Digi24, chestorul ar fi fost prins băut la volan, conducând cu 120 km/h în oraș.
El și-ar fi determinat subalternii să nu-i ia permisul, ci să-i trimită o notificare acasă, în care să i se ceară să precizeze cine conducea mașina surprinsă de radar. Mihai Rus ar fi vrut să-și pună soția să-și asume responsabilitatea pentru faptă, au mai arătat sursele citate.
Editor : B.P.