Tragedie în Galați. Un copil de 2 ani a fost găsit mort într-un apartament. În casă mai erau mama și cei doi frați ai lui

0

Un copil de 2 ani a fost găsit mort într-un apartament din Galați. În casă au mai fost găsiți alți doi copii, ambii malnutriți, și mama lor. Informațiile au un puternic impact emoțional.

Tragedia a fost descoperită într-un bloc din cartierul Micro 16 din Galați. O vecină a sunat la 112 deoarece mama copiilor nu răspundea la telefon, iar ușa era închisă.

În momentul în care au ajuns medicii de la SMURD și polițiștii, aceștia au găsit în casă un copil de 2 ani care era decedat, doi frați ai copilului, respectiv o fetiță, tot de 2 ani, geamănă cu copilul găsit decedat, și un băiețel în vârstă de 4 ani.

În apartament era și mama copiilor, care era într-o vădită stare de tulburare psihică. Toți trei au fost transportați la spital. Se pare că cei doi copii nu prezentau urme de de violență, însă erau murdari, malnutriți și într-o sare psihică foarte proastă.

Nici copilul decedat nu prezenta urme de violență, spun cei de la SMURD.

Editor : M.B.

Articolul precedentArmata SUA anunţă că a început să lanseze atacuri împotriva Iranului. Explozii în estul provinciei iraniene Hormozgan
Articolul următorAvertisment de la Bruxelles: „UE are nevoie de soluții pe termen lung pentru îngrășăminte, pentru a evita o criză alimentară”