Reacția lui Simion, întrebat de consultări la Cotroceni: „Un încurcă-lume”

0

Liderul AUR, George Simion, l-a ironizat pe preşedintele Nicuşor Dan, în contextul consultărilor de la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de premier. „Avem de-a face cu un încurcă-lume la Cotroceni, care îşi bate joc de ţara noastră”, a spus Simion despre președinte. Nicușor Dan a chemat partidele parlamentare joi, la Cotroceni, pentru consultări în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

George Simion a fost întrebat, miercuri, la Parlament, despre eventuale consultări convocate de şeful statului pentru desemnarea unui premier.

„Care consultări?”, a replicat el, potrivit News.ro.

Întrebat, în continuare, dacă nu a primit nicio invitaţie, Simion a afirmat: „Eu v-am zis vouă ceva, nu m-aţi crezut. Avem de-a face cu un încurcă-lume la Cotroceni, care îşi bate joc de ţara noastră şi care merită…”

Tot miercuri, președintele Nicușor Dan a chemat partidele la Cotroceni, pentru consultări care vor avea loc joi.

Prima întâlnire este programată la ora 09:00, cu reprezentanții PSD, potrivit anunțului Administrației Prezidențiale. La 09:30 este programată delegația AUR, iar la 10:00 vor veni reprezentanții PNL.

Editor : B.P.

Articolul precedentPrefectul Capitalei, despre protestul violent: O asemenea organizare nu o fac oierii veniţi să protesteze paşnic
Articolul următorControversa momentului în showbiz: „băiatul de treabă” Ed Sheeran, în mijlocul unui scandal pornit de la sloganul „Eliberați Palestina”