Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat miercuri în ședința de plen dedicată dezbaterii legii privind starea de alertă, că Președintele Klaus Iohannis, a luat în epidemia COVID-19 decizii electorale fără niciun argument medical, scopul fiind să nu scadă în sondaje.

Declaratiile lui Drulă:

  • “Întreg procesul de elaborare a acestei legi şi ce s-a întâmplat ieri şi astăzi în Parlament arată ca un fiasco, ca o secvenţă de bâlbe, după cum ne-a obişnuit acest Guvern în ultimele două luni din această criză. L-am avertizat direct pe domnul Ludovic Orban, într-o discuţie chiar directă în februarie, că Constituţia este foarte clară: drepturile şi libertăţile pot fi restrânse doar prin lege, nu prin OUG, nu prin alte acte emise de guvern, nu prin ordine de ministru”
  • “Iată că primim această lege în ceasul al 13-lea, cu prea puţin timp înainte ca ea să intre în vigoare, conform Constituţiei, la încheierea stării de urgenţă şi s-a încercat astăzi în Parlament ceva halucinant – adică un amendament care încălca explicit Constituţia. Constituţia prevede că orice lege intră în vigoare la minim trei zile de la data publicării, eventual la mai multe zile dacă aşa doreşte legiuitorul. S-a dorit să intre în vigoare instantaneu – amendament PNL acceptat tacit de PSD în comisie. (…) Un profesionist ar fi trimis din vreme acest proiect de lege”, a mai afirmat deputatul USR.
  • “Incheierea stării de urgenţă pe 15 mai este strict o decizie personală a preşedintelui”, nefiind “într-o logică anume”.
  • “Constituţia nu prevede o stare de alertă. (…) Acum ne întoarcem toţi, ne contorsionăm să lucrăm în jurul acestui punct impus în mod arbitrar şi electoralist de guvernare şi de preşedinte. (…) Temele importante ale zilei sunt privite ca nişte cartofi fierbinţi şi gestionarea cu adevărat a crizei, mai ales a celei economice, cade undeva în planul doi. (…) Asta nu arată ca o ţară guvernată în momentul de faţă”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here