banner silvex

Ioana Simion, soția lui IIie Năstase, chiar a făcut-o: a depus actele de divorț la Judecătoria Constanța. Asta după ce timp de o lună s-a vorbit de despărțire, iar fostul mare tenismen aproape a infirmat orice zvon legat de acest subiect.

Ilie Năstase anunța, în urmă cu aproximativ o lună, că imediat ce pandemia de COVID-19 va lua sfârșit, el și Ioana Simion vor organiza o nuntă ca-n povești. Doar că, între timp, între ei ar fi apărut anumite discuții, în urma cărora bruneta a luat în calcul chiar să divorțeze. Ceea ce acum este realitate. „Cu Ilie mai vorbesc, dar, locuim separat. Ne mai vedem, îl mai ajut cu ce are nevoie, îl duc unde are nevoie. Atât”, a spus Ioana Simion, în urmă cu două săptămâni.

„Da, este adevărat, astăzi (n.r. -ieri) facem procedura. La tribunal, pentru că Ilie nu vrea să vină să semneze. A crezut că glumesc când i-am spus că divorţez. Nici acum nu crede. Îmi pare foarte rău, dar eu am răbdat, i-am dat timp să se schimbe. Nu s-a întâmplat nimic. Cert este că îi voi purta în continuare respect, vom rămâne prieteni. Dacă are nevoie de ceva, îl voi ajuta. Chiar şi acum vorbim, îl duc cu maşina unde are nevoie să ajungă, facem cumpărături. E normal să comunicăm. Dar doar atât. Nimic mai mult. Eu îmi doresc să fiu sănătoasă şi liniştită”, a spus Ioana, pentru Click!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here