Gina Pistol îl va face tată pe iubitul său, Smiley? Aflăm adevărul chiar acum!

Gina Pistol și Smiley formeaza unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea mondenă din România. Aceștia își dedică viața unul altuia de mai bine de trei ani de zile și se declară a fi foarte fericiți împreună. Cu toate acestea, până acum aceștia nu au făcut copii și nici nu și-au oficializat relația. Ce spune Smiley despre un potențial copil?

Se pare că Smiley nu are nimic împotrivă in legatura cu venirea pe lume în viața lor a unui copil, însă așteaptă momentul oportun. Artistul mai spune că atunci când va veni, va fi primit cu brațele deschise orice s-ar întampla. Mai mult, se pare că artistul are o relație specială cu cei mici și se înțeleg perfect. Explicația lui? Chiar el se consideră a fi un copil.

„Copiii sunt minunați și ne predau zi de zi cele mai prețioase lecții de viață pe care, de multe ori, nu avem timpul și înțelepciunea să le înțelegem. Ei mereu știu să exprime esența. Eu mereu m-am înțeles bine cu copiii, am o relație foarte firească și naturală cu ei, poate și pentru faptul că și eu sunt un copil mai mare, în sufletul meu, și ei simt asta.
Rolurile noi pe care le dobândim în viață vin organic, nu când le programăm sau când spunem noi că suntem sau nu pregătiți. Eu zic să ne bucurăm de viață și de tot ce ne oferă ea zi de zi, că de cele mai multe ori, ne depășesc proiecțiile”, a mărturisit Smiley în cadrul unui interviu.
Articolul precedentSITUAȚIE DRAMATICĂ PENTRU UN ASISTENT SMURD!
Articolul următorPOVESTE CUTREMURĂTOARE. ABANDONAT DE MAMĂ A FOST NEVOIT SĂ AIBĂ GRIJĂ DE TATĂL PARALIZAT.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.